Asociatia Carusel

Asociatia Carusel

Misiunea noastră

Carusel a apărut în 2011 din nevoia de solidaritate, pentru a oferi servicii sociale și medicale oamenilor aflați în situații de vulnerabilitate extremă.

Suntem un grup de activiști și profesioniști în domeniul reducerii riscurilor iar intervențiile noastre se bazează pe evidențe științifice, pe ghiduri internaționale, urmând strategii și principii fundamentate prin studii îndelungate.

Beneficiarii noștri sunt oameni care se confruntă cu vulnerabilități multiple, unde schimbările nu se pot face peste noapte. Intervențiile noastre se pliază preponderent pe nevoile imediate ale omului dar, în același timp, ne gândim și pe termen lung. Urmărim să reducem vulnerabilitățile pas cu pas astfel încât lucrul cel mai important să se întâmple – ei să rămână în viață.

Încercăm să le dăm o voce celor mai vulnerabili dintre cei vulnerabili - oamenii fără adăpost, consumatorii de droguri, persoanele care practică sexul comercial, persoanele aflate în sărăcie extremă sau la risc de excluziune socială, cei care trăiesc cu HIV, TBC sau cu alte boli infecțioase, victime ale abuzurilor, cei care nu au buletin sau nu beneficiază de asistență medicală și mulți alții. Sunt cei pe care nimeni nu îi vede, care sunt marginalizați, umiliți, agresați sau ignorați. Prin intervențiile noastre, mai urmărim ceva: să le redăm demnitatea și să le reamintim că sunt oameni.

[ Show more ]

Proiecte

Asociatia Carusel
Outreach pentru persoanele fara adapost
Mai mult sau mai puțin vizibile, persoanele fără adăpost sunt, din păcate, o realitate de necontestat în București. 
Asociatia Carusel
Centrul Comunitar Obor
Centrul Comunitar Obor este un loc în care educația se transformă în discuție, dezbatere, creație și joacă, un loc care susține crearea unor noi metode de îmbunătățire a calității vieții copiilor proveniți din medii defavorizate.

Evenimente fundraising

Outreach pentru persoanele fara adapost @ Dăruiește ziua ta ~ 2026

Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!

Outreach pentru persoanele fara adapost @ Dăruiește ziua ta ~ 2025

Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!

Outreach pentru persoanele fara adapost @ Dăruiește ziua ta ~ 2024

Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!

Outreach pentru persoanele fara adapost @ Dăruiește ziua ta ~ 2023

Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!

Outreach pentru persoanele fara adapost @ Adoptă un proiect ING ~ 2022

Este al  zecelea an în care prin programul “Adoptă un proiect” angajații ING Bank se implică pentru a sprijini cauze sociale.

Anul acesta programul are o nouă versiune, mai dinamică, cu sprijin pentru mai multe ONG-uri oferit de ING Bank împreună cu angajații săi. Donațiile colectate în campanie sunt suplimentate de companie pentru mai mult bine împreună.

Centrul Comunitar Obor @ Dăruiește ziua ta ~ 2022

Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!

Vezi toate evenimentele16

Pagini fundraising

Cel mai frumos cadou de ziua mea

În ultimii 5 ani mi-am donat ziua de naștere către Asociația CARUSEL, care se ocupă cu susținerea și oferirea de servicii medicale și sociale pentru p...

100% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Cu ocazia zilei mele de naștere, ca în fiecare an, vă invit să contribuiți cum puteți pentru activitățile Asociației Carusel. Pe timp de iarnă, situaț...

100% Complete
Îmi daruiesc ziua pe Galantom

Aproape că a devenit o tradiție anuală fundraising-ul pentru Carusel de ziua mea :) deci vă invit din nou să nu-mi luați cadouri, ci să contribuiți cu...

100% Complete
Cel mai frumos cadou de ziua mea

Aproape că a devenit o tradiție anuală fundraising-ul pentru Carusel de ziua mea :) deci vă invit din nou să nu-mi luați cadouri, ci să contribuiți cu...

100% Complete
Nopți de iarnă

- Oare ninge de Crăciun? Ce bine ar fi.- Dar ce noroc am avut că a fost cald până acum. - Noroc sau ar trebui să ne îngrijoreze?Sunt discuțiile noastr...

81.2% Complete
De ziua mea

Ce poate fi mai frumos decât să dăruiești și să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor?  Cum probabil știi, această cauză îmi este foarte dra...

80% Complete
Vezi toate paginile38