Un gest mic pentru un cadou mare

 

Andrada Vasii Asociatia Carusel

100% Complete
730 RON
Sumă strânsă
600 RON
Target
11
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere; pentru ca fiecare gest mic poate avea un impact major in viata altui om. 

Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către acestă cauză.

Împreună suntem mai buni!

Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe ziuata.galantom.ro!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea Asociației Carusel este ca persoanele aflate în stare de vulnerabilitate extremă, marginalizate sau excluse din comunitate să primească sprijin atât imediat, cât și pe termen lung, să beneficieze de egalitatea de șanse și să devină vizibili pentru societate, în spiritul apărării drepturilor și libertăților omului.

Mai mult sau mai puțin vizibile, persoanele fără adăpost sunt, din păcate, o realitate de necontestat în București. 

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

11 Donații

100 RON
La multi ani, Andrada!
29 Nov 2020

Anonymous

30 RON
La mulți ani frumoși! 🤗
27 Nov 2020
Touch down!
27 Nov 2020

Ionela Grigorescu

30 RON
Te pup om minunat! 🌈 La mulți ani 😘 🎂 🎁 🌈 💋 zi minunata 😺
24 Nov 2020

C. I.

50 RON
23 Nov 2020
158 RON
La multi ani, Andrada!
22 Nov 2020

Anonymous

79 RON
19 Nov 2020

Anonymous

50 RON
19 Nov 2020
19 Nov 2020

Anonymous

50 RON
La mulți ani, Andrada! :)
18 Nov 2020

Anonymous

50 RON
10 Nov 2020
Andrada Vasii : Asociatia Carusel
Un gest mic pentru un cadou mare